Remedii

Ulei de cânepă: combate reumatismul şi obezitatea, osteoporoza, diabetul, depresia şi multe altele

Ulei de cânepă: potrivit specialiştilor în nutriţie, uleiul de cânepă conţine balanţa ideală de acizi graşi Omega-6 şi Omega-3.

Acizii graşi esenţiali sunt consideraţi „grăsimi sănătoase“, necesari organismului uman, dar pe care acesta nu îi poate produce singur, aşa că trebuie să îi procure din mâncare.

Caracterul antiinflamator pe care-l exercită nutrimenţii existenţi în acizii graşi esenţiali, ajută la combaterea apariţiei premature a ridurilor, celulitei şi a pierderii elasticităţii pielii, dar şi la repararea ţesuturilor acesteia.

Ulei de cânepă: beneficii

Rezultatele cercetărilor clinice din ultimii ani indică faptul că acizii graşi se recomandă pentru prevenirea şi tratarea mai multor afecţiuni medicale, printre care:

astmul bronşic
cancerul
depresia
diabetul
diverse eczeme
reduc hipertensiunea arterială
osteoporoza
reumatismul şi obezitatea
scad colesterolul nociv
întăresc sistemul imunitar
Acizii graşi se găsesc cu precădere în: cânepă, varză, spanac, conopidă, floarea soarelui, dovleac, rapiţă, nuci, soia, cod, ton, somon, broccoli, seminţe de in.

Acizii graşi Omega 3 sunt recunoscuţi ca fiind substanţele hrănitoare esenţiale pentru sănătatea şi frumuseţea pielii. Pe lângă prevenirea unor boli cronice, o dietă bogată în acizi graşi Omega 3 asigură menţinerea unui aspect frumos, tonic şi tânăr al pielii.

Acizii graşi Omega 3 au un rol important în funcţionarea tractului gastro-intestinal, în reglarea tensiunii arteriale, în procesul de coagulare a sângelui, în mecanismul alergiilor şi în producerea unor hormoni.

Esenţial este şi rolul de antiinflamator pe care aceşti acizi îl joacă în organism, reuşind să combată inflamaţiile fără a provoca reacţii adverse.
Sursa:https://binedestiut.eu/

error: Content is protected !!