stiri

Poliția franceză este de partea oamenilor care protestează împotriva dictaturii!Vaccinarea obligatorie

Mii de persoane au protestat miercuri, de Ziua Naţională, în mai multe oraşe în Franţa, denunţând deciziile preşedintelui Emmanuel Macron privind utilizarea certificatului Covid-19 şi impunerea vaccinării pentru personalul medical, informează publicaţiile Le Figaro şi Le Monde, citate de Mediafax.

Mii de oameni protestează în oraşele Paris, Toulouse, Montpellier, Marseille şi Annecy. La proteste participă inclusiv activişti ai Mişcării „Vestele Galbene”, care denunţă de doi ani erodarea nivelului de trai în Franţa şi restricţiile antiepidemice.

În Paris s-au înregistrat confruntări sporadice între manifestanţi şi forţele de ordine. Manifestanţii au scandat „Libertate”, „Contra dictaturii”, „Contra permisului sanitar”. Forţele de ordine au utilizat gaze lacrimogene împotriva demonstranţilor. În următoarele zile, sunt programate proteste în toate regiunile Franţei.

Deciziile preşedintelui Emmanuel Macron privind vaccinarea obligatorie a personalului medical care intră în contact cu persoane vulnerabile şi privind extinderea utilizării certificatelor Covid-19 generează controverse juridice în Franţa, existând numeroase voci care denunţă încălcarea drepturilor.

Macron a transmis că, deşi situaţia epidemică ar fi „sub control”, vaccinarea anti-COVID trebuie să devină obligatorie pentru angajaţii medicali

Preşedintele Emmanuel Macron a apărut luni seară la televiziuni şi a transmis că, deşi situaţia epidemică ar fi „sub control”, vaccinarea anticoronavirus trebuie să devină obligatorie pentru angajaţii medicali care intră în contact cu „persoane fragile”, iar certificatele Covid-19, care atestă vaccinarea, vindecarea sau un test negativ, vor deveni obligatorii pentru participarea la evenimente unde sunt prezente mai mult de 50 de persoane, inclusiv în trenuri şi avioane, dar nu şi în mijloacele de transport în comun urbane.

În acest context, 926.000 de persoane s-au înscris imediat pe platforme online pentru a se programa la vaccinare. “Poate că acesta a fost efectul dorit”, afirmă Serge Slama, profesor de Drept Public la Universitatea Grenoble-Alpes.

„Calendarul prezentat de preşedinte este total nerealist. Este vorba de o strategie imediată, în trei săptămâni toată lumea ar trebui să fie vaccinată, ceea ce nu este fezabil”, acuză profesorul Serge Slama.

Franţa are o populaţie de peste 67 de milioane de locuitori, iar până acum s-au vaccinat cu cu ambele doze 27,8 milioane de persoane

Conform datelor oficiale prezentate de Ministerul francez al Solidarităţii şi Sănătăţii, în Franţa, care are populaţia de peste 67 de milioane de locuitori, până acum s-au vaccinat cu prima doză 35,9 milioane de persoane. Ambele doze le-au fost administrate la 27,8 milioane de persoane.

„Există riscul unei apariţiei unei fracturi în egalitate, între cei aproape 36 de milioane de francezi vaccinaţi şi 30 de milioane de francezi care vor fi excluşi de facto din activităţile cotidiene; de asemenea, apar probleme de constituţionalitate, din cauza măsurilor disproporţionate, care afectează drepturi fundamentale”, argumentează profesorul Serge Slama.

„Imaginaţi-vă că trebuie să prezentaţi codul QR în mod sistematic, de şase-şapte ori pe zi. Este neverosimil. Există o disproporţie între constrângerile care ne sunt impuse şi drepturile noastre de a ne deplasa şi de a face anumite lucruri, în timp ce rata de infectare rămâne scăzută”, afirmă, la rândul său, Paul Cassia, profesor de Drept Public la Universitatea Panthéon-Sorbonne.

SURSA articol:https://www.digi24.ro/

 

error: Content is protected !!