Remedii

APA DE TĂRÂȚE – Secretul bunicilor noștri pentru o viață sănătoasă

A fost demonstrat ştiinţific faptul că cerealele integrale, inclusiv tărâţele de grâu (apa de tărâțe), conţin inhibitori de proteaze şi antioxidanţi cu un rol extrem de important în inactivarea substanţelor cancerigene. Potrivit cercetătorilor, un regim bazat pe cereale integrale, asociat medicaţiei clasice, poate contribui la vindecarea cancerului. Administrarea tărâţelor de grâu nu se opreşte aici, însă, ele deţinând capacitatea de a readuce echilibrul organismului.

Cerealele integrale, în special tărâțele de grâu, sunt izvor de sănătate. Tărâțele conțin cantități mari de minerale precum Fe, Ca, Zn, Mn, Mg, K, Cu, vitaminele grupului B, dar și inhibitori de proteaze şi antioxidanţi. Acestea încarcă organismul cu microelemente, energizează, îmbunătățește funcțiile metabolismului și ale sistemului nervos, reglează funcțiile tractului digestiv, curăță căile renale, detoxifică și contribuie la prevenția cancerului.

Beneficiile acesteia

  • Reglează digestia
  • Efect de detoxifiere
  • Îmbunătățește memoria
  • Sursă bogată de vitamine
  • Tratează anemia și bolile nervoase
  • Folosită în tratarea bolior cronice

Mod de preparare şi administrare

Într-un litru de apă se pun 3 – 4 linguri de tărâţe de grâu care se lasă de seara până dimineaţa, când se strecoară. Pentru un plus de savoare şi de vitamine, în apă se pot adaugă suc de lămâie proaspăt stors şi miere. În acest caz, excepţie fac diabeticii şi persoanele alergice la cele două alimente. Apa de tărâţe se consumă în locul apei, în mod regulat.

Cura cu apă de tărâțe trebuie să dureze mai mult de o săptămână. Tărâța rămasă poate fi consumată la micul dejun cu lapte, iaurt sau miere de albine cu condiția că în ziua respectivă să se mănânce foarte puțină pâine.

Ceaiuri medicinale cu apă de tărâţe

Cura cu ceai din plante şi apă de tărâţe este un minunat adjuvant în toate afecţiunile. Iată cum trebuie procedat: Mod de preparare Se prepară un litru de ceai din plante (nu la plic), în funcţie de afecţiunea care se doreşte a fi tratată. Doar după răcirea şi strecurarea ceaiului medicinal se adaugă 5 – 8 linguri de tărâţe de grâu, care se lasă de seara până dimineaţa, când se filtrează.

În cazurile în care nu există alergii, obezitate sau diabet zaharat, în ceaiul cu apă de tărâţe se pot adaugă suc de lămâie şi miere. Administrare Se consumă 1 litru ceai îmbogăţit cu apă de tărâţe, zilnic, pe o perioadă de 30 de zile. După o pauză de 7 zile, cura poate fi reluată.

Leac împotriva constipației

Apa de tărâțe, puțin încălzită, nu mai mult de temperatura corpului, poate servi ca leac împotriva constipației. Două, trei lingurite de tărâțe puse într-un pahar de apă plată și lăsate câteva minute, sunt leac eficient împotriva diareei.

Tratează răceala sau gripa

În caz de raceală și tuse, se înmoaie tărâțe în apa fierbinte și se pun pe pieptul bolnavului dupa ce, în prealabil, pielea a fost unsă cu unt sau ulei. La acest procedeu să se apeleze, de preferat, seara, și bolnavul sa nu mai iasa din casa pana a doua zi.

Curăță pielea

Apa de tărâțe are darul de a curăța pielea în profunzime, de a-i reda strălucirea și tinerețea, de a o catifela. Și astăzi există medici care cunoscând puterea tămăduitoare a tărâței, recomandă mamelor să facă baie cu apă de tărâțe nou-născutului pentru curățarea pielii. Acestea sunt la fel de benefice și pentru adulți.